În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoare în eparhiile dobrogene
După o lună şi câteva zile, credincioşii dobrogeni sunt chemaţi din nou să-i sărbătorească mâine pe ocrotitorii lor, Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, martirizaţi pe meleagurile dobrogene în anul 290. În acest sens, în eparhiile dobrogene se desfăşoară manifestări religioase.
Manifestările religioase închinate sfinţilor din cetatea Halmyris, locul unde s-au descoperit moaştele sfinţilor, în zilele premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului din anul 2001, încep astăzi la mănăstirea constănţeană de la Capidava, cu hramul "Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion". Cu acest prilej, IPS Arhiepiscop Teodosie săvârşeşte Sfânta Liturghie şi slujba tunderii în monahism, precizează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Mănăstirea "Sfinţii Epictet şi Astion" a fost înfiinţată în anul 2007, în vecinătatea cetăţii Capidava, vechi centru episcopal, ce datează de la începutul secolului al VI-lea. Fiind abia la început, mănăstirea are nevoie de ajutoare pentru a-şi termina aşezămintele, pentru celelalte anexe fireşti oricărei mănăstiri, pentru a-şi ridica biserica, în prezent fiind terminate doar chiliile şi un paraclis în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa oficiază astăzi Vecernia la Biserica "Sfinţii Epictet şi Astion" din Constanţa. Manifestări religioase au loc şi în Episcopia Tulcii, la Mănăstirea Halmyris, din localitatea Murighiol, locul unde au suferit martiriul cei doi sfinţi dobrogeni. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie este săvârşită de IPS Arhiepiscop Teodosie împreună cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. Asemenea numeroaselor cetăţi dobrogene, în secolul al IV-lea, cetatea Halmyris a reprezentat un centru episcopal care a fost distrus în timpul unei invazii barbare, în cea de-a doua jumătate a secolului al VII-lea.