Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sărbătoare în Parohia Hida, Sălaj
Credincioşii din Parohia Hida, Protopopiatul Zalău, au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în Duminica a 2-a după Rusalii, de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, preotul paroh Florin-Cristian Forna a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură. În ultima perioadă au fost efectuate lucrări de înfrumusețare a bisericii.



.jpg)
