Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sărbătoare în Parohia „Soborul Maicii Domnului” din cartierul clujean Făget
În Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), 19 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Soborul Maicii Domnului” din cartierul clujean Făget.
Ierarhul a sfințit icoanele realizate în tehnica mozaic, pe zidurile exterioare ale bisericii. În continuare, în biserica parohială, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ideal ferm și ideal efemer”, în care a arătat cum trebuie să fie pregătirea pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
În cadrul Liturghiei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Călin Ionel Koblicska, pe seama Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Cluj-Napoca.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La chinonic, grupul de copii al parohiei, coordonat de prof. Paula Rad, a interpretat mai multe colinde. La final, preotul paroh Petru Călin Cotîrlă a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui. De asemenea, la finalul slujbei, le-a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți.
Parohia „Soborul Maicii Domnului” deservește comunitatea din cartierul clujean Făget, cartier ce a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită. Piatra de temelie a bisericii parohiale a fost pusă în luna iulie a anului 2013. În prezent, interiorul bisericii este pregătit pentru a fi pictat în tehnica frescă. Lucrările de realizare a picturii vor începe anul viitor, conform celor afirmate de preotul paroh Petru Călin Cotîrlă.



.jpg)
