Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Sărbătoare la Centrul social-medical de la Hârja
Rezidenții și angajații Centrului social-medical de la Hârja, județul Bacău, au sărbătorit marți, 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, informează pagina de internet a eparhiei, epr.ro. Sărbătoarea a fost începută cu Sfânta Liturghie, săvârșită în paraclisul centrului. Apoi, bătrânii și personalul specializat în terapii ocupaționale, alături de kinetoterapeuții și asistenții sociali ai instituției, au desfășurat mai multe ateliere de lucru, pictură pe sticlă, jocuri interactive și alte activități recreative. Nu au lipsit sărbătoarea câmpenească, cântecul popular și voia bună.
Complexul rezidențial pentru persoane vârstnice Hârja și-a început activitatea social-filantropică încă din anul 2006, cu binecuvântarea și implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Activitatea de îngrijire s-a dezvoltat de-a lungul timpului, având astăzi o capacitate totală de 105 locuri, distribuite în trei corpuri separate. Serviciile furnizate asigură persoanelor vârstnice o îngrijire integrată, bio-psiho-socio-spirituală, scopul final fiind creșterea calității vieții persoanelor vârstnice. Centrul oferă condiții de cazare în camere de 1, 2 sau 3 persoane, în funcție de nevoia de socializare și de interacțiune a beneficiarilor.



.jpg)
