Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 15 noiembrie - 25 decembrie 2025, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a derulat proiectul catehetic „Nașterea Domnului, începutul mântuirii noastre”, inițiat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul și integrat în Programul național „Hristos împărtășit copiilor”.
Sărbătoare la Mănăstirea Cheile Turzii, Cluj
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Cheile Turzii din localitatea Petreştii de Sus, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, în prezența a numeroși credincioși care au dorit să participe la sărbătoarea hramului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Intrăm în bucuria Schimbării la Față dacă acceptăm și Crucea”. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Paisie Borza, viețuitor al Mănăstirii Cheile Turzii. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească „Theophilos” a Asociației Turda Tin, dirijată de pr. Sebastian Zăhan, iar Grupul „Felicitas” al Parohiei „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii a interpretat pricesne închinate Maicii Domnului. La final, starețul Teofil Popescu i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți.



.jpg)
