După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoare la Parohia Oradea - Ioșia I
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Parohia Ioșia I din Oradea, cu prilejul hramului, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
![]()
![]()
Ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre cele două personalități impresionante ale Bisericii de la începuturi, ca exemple de propovăduire și trăire a credinței creștine. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gabriel Alin Leghezeu a fost hirotonit în treapta slujirii preoțești, primind și hirotesia de duhovnic, pentru Parohia Călătani, Protopopiatul Oradea.
Preotul paroh Vasile Marin Dindelegan a mulțumit ierarhului Oradiei pentru prima vizită pastorală ocazionată de hramul bisericii parohiale. Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie l-a felicitat pe părintele paroh pentru activitatea pastorală și misionară, precum și pentru eforturile de construire a unei noi biserici în cadrul Parohiei Oradea Ioșia I. Ierarhul le-a urat tuturor credincioșilor care poartă numele celor doi Sfinți Apostoli mulți și binecuvântați ani, iar pe copiii și tinerii care primesc vacanța de vară i-a îndemnat ca pe lângă odihnă și recreație să nu uite să își adauge în programul lor zilnic și timp pentru Dumnezeu.



.jpg)
