După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoare la Parohia Precupeţii Vechi din Capitală
În Duminica Tuturor Sfinților, Parohia Precupeții Vechi și-a sărbătorit hramul istoric. Anul acesta, parohia sărbătorește 242 de ani de la întemeiere și de la construcția bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, părintele diacon Mihail Radu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei îSfântul Apostol Andrei" din Câmpina, judeţul Prahova, iar tânărul teolog Răzvan Cornel Sima a fost hirotonit diacon (ieri preot) pe seama Parohiei Stejaru, judeţul Prahova. îÎn cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța cinstirii sfinților și rolul lor în viața Bisericii și a credincioșilor. După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii, închinătorii, slujitorii sfântului locaș, cât și pentru rezidenții Așezământului social «Acoperământul Maicii Domnului» care au trecut la cele veșnice în căminul de bătrâni al parohiei", ne-a declarat diac. Georgian Tudor de la Parohia Precupeţii Vechi.



.jpg)
