În ziua de 6 februarie a Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din București a fost recunoscută în mod public și solemn sfințenia a 16 femei de neam român care s‑au făcut pildă prin viețuirea lor în multe momente ale istoriei poporului nostru. Proclamarea generală a canonizării acestora a avut loc la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în lăcașul de închinare de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu 53 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.
Sărbătoare la Parohia Winterthur din Elveția
Credincioşii ortodocşi români din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Winterthur, Elveția, au participat duminică, 27 septembrie, la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în locaşul de cult amenajat în cripta Bisericii romano-catolice „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Winterthur, iar din soborul de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. paroh Sebastian Stoian, pr. Boian Alexandrovici, vicarul Episcopiei Daciei Felix și protopop de Dacia Ripensis, Serbia, pr. Doru Ovidiu Ursu, de la Parohia Gorneana - Bor, Serbia, pr. Alexandru Olah, de la Parohia Ghimeș-Făget, Bacău, și diac. Mihail Adam, de la Parohia Sant Gallen, Elveția, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a explicat pericopa evanghelică citită la slujbă, subliniind actualitatea chemării de către Biserică la apostolie a credincioşilor români din diaspora. „Un puternic mesaj de chemare la unitate românească și ortodoxă a fost adresat de părintele protopop Boian Alexandrovici, iar apoi Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif și-a exprimat bucuria pentru dezvoltarea pe care a cunoscut-o și această parohie, din punct de vedere spiritual, îndemnându-i pe toți credincioșii să participe întotdeauna la sfintele slujbe săvârșite aici. Îndată după Sfânta Liturghie, am săvârșit Taina Sfintei Cununii pentru tinerii Ioan Ibrahim și Diana Olimpia Drăgan, care trăiesc în orașul Sant Gallen, întrucât mirele s-a convertit la Ortodoxie, fiind botezat ortodox la începutul lunii mai în Catedrala Episcopală din Gyula. Astfel, slujirea de la Parohia Winterthur a constituit o minunată sărbătoare de suflet românească, cu un pronunțat caracter misionar-pastoral, dar şi identitar românesc, care a adus multă bucurie în sufletele tuturor participanților”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan.
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Winterthur, Elveţia, a fost inaugurată în luna iulie a anului 2009, iar din anul 2012 această parohie, ca şi parohia vecină din Sant Gallen, este păstorită de preotul paroh Sebastian Stoian.



.jpg)
