În seara zilei de duminică, 22 decembrie, de la ora 18:00, la biserica Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 al Capitalei va avea loc tradiționalul concert de colinde „Iată, vin colindători!”, ajuns la
Sărbătoare luminoasă la Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi
De sărbătoarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, duminică, 16 august, Mănăstirea Cârlomăneşti din judeţul Galaţi a îmbrăcat haină de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorii spirituali. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi din Protopopiatul Tecuci.
La slujbă au participat oficialităţi locale, dar şi un mare număr de credincioşi din parohiile învecinate, la care s-au adăugat numeroşi credincioşi români din străinătate, veniţi în această perioadă a anului acasă.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a tâlcuit pericopa evanghelică în care este relatată vindecarea de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos a unui copil lunatic sau epileptic, evidenţiind totodată aspecte esenţiale din viaţa frumoasă şi credinţa nestrămutată a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, oameni curajoşi în sfârşitul lor mucenicesc, pe care l-au primit prin sabie de la cei necredincioşi.
De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a transmis celor prezenți mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat cu prilejul „Duminicii migranților români”, intitulat „Responsabilitate, speranţă şi solidaritate în vreme de pandemie”.
La momentul chinonicului, grupul de tineri din Parohia Brătuleşti, judeţul Galaţi, înveşmântaţi în portul popular românesc, a prezentat un program cultural-artistic ce a constat în intonări de cântări religioase şi patriotice, în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ocrotitorii acestui aşezământ monahal.
La final, ierarhul a oferit pachete cu produse de igienă pentru mai multe familii din această zonă a Eparhiei Dunării de Jos.