„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoarea Bobotezei la Marea Nordului
Vineri, 6 ianuarie 2017, de praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în biserica românească din orașul Göteborg, Suedia. Ierarhul a săvârșit slujba Sfințirii mari a apei și a condus procesiunea spre țărmul Mării Nordului. Potrivit Tradiției ortodoxe, arhiereul a aruncat și anul acesta sfânta cruce în apă, fiind ridicată de unul dintre tinerii înotători. Toți tinerii care au împlinit această frumoasă rânduială au primit din partea Preasfinției Sale icoana Maicii Domnului „Stăpâna Fiordurilor”.
Ierarhul a arătat semnificațiile aruncării și scoaterii crucii din ape la praznicul Botezului Domnului: „Aceasta este o rânduială străveche, ținută acum doar în țările ortodoxe, semnificând binecuvântarea apelor naturale prin afundarea sau aruncarea unei cruci în ele. Semnifică în primul rând intrarea şi ieşirea lui Hristos din apa Iordanului pe care o sfinţeşte cu propriul Său Trup. Prin puterea credinței, a iubirii și evlaviei lor, cei care au intrat în apa mării pentru a ridica crucea de Bobotează pot simboliza intrarea Apostolului Petru în marea învolburată a Galileii pentru a se atinge de Hristos, Izvorul sfințirii și al bucuriei (...). Aruncarea crucii peste ape semnifică și porunca Mântuitorului de a propovădui Evanghelia și a botezării tuturor neamurilor în numele Sfintei Treimi. Aruncarea în ape a crucii este, astfel, asemenea aruncării în ape a plaselor pescarilor”.
În zilele premergătoare Praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vizitat mai multe familii de români de pe coasta de vest a Suediei, pe care i-a binecuvântat cu Agheasma Mare.