Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din București i-a sărbătorit ieri, 20 septembrie, pe Sfinții Mari Mucenici Eustație, soția sa, Teopista, şi cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist, ocrotitorii spirituali ai locaşului. Așa cum este obiceiul de câțiva ani, în ajunul sărbătorii a avut loc o procesiune cu moaștele celor patru sfinți, pe mai multe străzi din cadrul acestei parohii bucureștene.
Numeroși credincioşi bucureşteni au participat ieri la hramul Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari, Protoieria Sector 2 Capitală. De dimineață a fost citit Acatistul sfinților ocrotitori, iar în continuare a fost săvârșită Sfânta Liturghie. Din soborul de slujitori au făcut parte părintele Constantin Stoica, parohul Bisericii Iancu Vechi-Mătăsari; părintele Bogdan Teleanu, slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc; părintele Ciprian Georgian Tudor de la Parohia Oborul Vechi, precum și alți preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Constantin Stoica a vorbit despre viața sfinților ocrotitori. „Astăzi am cinstit o familie creștină, martirizată la Roma pentru credința lor în Hristos în secolul al 2-lea, în timpul împăratului roman Hadrian. În fiecare an repetăm aceste date pentru că ele ne amintesc de petrecerea minunată a sfinților noștri ocrotitori.
Cunoaștem modul în care Eustație s-a convertit la credința în Hristos. În timp ce se afla într-o pădure lângă cetatea Romei, la o vânătoare, între coarnele unui cerb a văzut semnul Sfintei Cruci și a auzit îndemnul Mântuitorului de a-I urma. Aceasta a fost convertirea într-o clipă a lui Eustație, care a căutat apoi un preot creștin în Roma și s-a botezat împreună cu toată familia: soția sa, Teopista, și cei doi fii, Agapie și Teopist”, a spus părintele Constantin Stoica.
Moaștele acestor sfinți se află la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari din Capitală din anul 1840, când au fost aduse de un credincios evlavios de la Baia, vechea cetate de scaun a Moldovei. Sub ocrotirea sfinților ocrotitori, parohia bucureșteană cunoaște în ultima perioadă vremuri de înnoire prin construirea unei biserici parohiale care este acum la stadiul picturii interioare.
„La hram, fiecare comunitate își face un bilanț. Dacă anul trecut biserica nu avea pictura începută, în acest moment avem 470 de metri pătrați de pictură realizată în Sfântul Altar, turlă și până aproape de podul principal al schelei și avem speranța ca până la sfârșitul anului să realizăm încă pe atât. Sperăm ca la anul, la hramul de toamnă, comunitatea noastră să își vadă biserica pictată în întregime. Parohia Iancu Vechi-Mătăsari este o comunitate vie, dinamică, care știe să facă filantropie, care se implică voluntar în diferite activități, fie că sunt educaționale, culturale sau sociale. Avem dorința să implicăm tineri în activități specifice lor”, a spus părintele Constantin Stoica. De sărbătoarea hramului, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari a pregătit în jur de 400 de pachete cu hrană caldă pentru credincioși. Sărbătoarea Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist a început la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari din București, în ajun. Marți-seară a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. La final, slujitorii și credincioșii au ieșit din locașul de cult și au participat la tradiționala procesiune cu moaștele sfinților ocrotitori ai acestei biserici. Preoții și mulțimea credincioșilor au mers pe mai multe străzi din parohie, au cântat imnuri de cinstire a sfinților și au făcut pe traseu opriri și cereri speciale.