Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Timotei la Termoli, Italia
Românii din Termoli (Campobasso), Italia, au trăit miercuri, 10 mai, momente de aleasă bucurie duhovnicească, în mijlocul lor aflându-se trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, care au săvârşit Sfânta Liturghie și i-au binecuvântat. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea a 2.000 de ani de la nașterea Sfântului Apostol Timotei, ale cărui sfinte moaște se află în vechea catedrală din Termoli, din anul 1239.
Sărbătoarea a reunit români din toate colțurile Romei, care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mijlocirea Sfântului Apostol Timotei, ale cărui moaște se află în orașul Termoli, de pe malul Mării Adriatice, am săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu doi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care poartă numele Sfântului Timotei şi care ne-au făcut bucuria să răspundă invitației pe care le-am adresat-o cu ceva vreme în urmă. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au venit să se închine şi să slujească aici, unde s-a adunat un număr mare de credincioşi. Ne-am închinat la moaştele Sfântului Apostol Timotei, care, nu mult după a patra Cruciadă, au fost aduse aici. Acestea au fost regăsite în 1945, chiar în data de 11 mai”, a precizat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a dăruit pentru biserica din Termoli o icoană cu chipul Sfântului Apostol Timotei. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul psaltic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
După Sfânta Liturghie, credincioșii parohiei din Termoli au participat la o procesiune pe străzile orașului cu sfintele moaște ale Sfântului Apostol Timotei, de la a căror descoperire s-au împlinit anul acesta 72 de ani. „Ziua de 11 mai este una a bucuriei şi a pelerinajului cu moaştele Sfântului Apostol Timotei, în această veche cetate de pe malul Adriaticii. A fost bucuria slujirii aproape de Sfântul Apostol Timotei, care a fost ucenicul fidel şi ascultător până la capăt al Sfântului Apostol Pavel. Despre el, Apostolul Neamurilor spunea: «Tu nu te-ai ruşinat de lanţurile mele». A călătorit împreună cu el, a ajutat la aşezarea multor preoţi şi episcopi prin cetăţi, mai ales la Corint, Tesalonic, Troa, Filipi, Bereea şi în alte locuri şi l-a ajutat pe Sfântul Pavel să scrie epistole (...). Moaştele ascunse în vremuri tulburi de unul dintre episcopii locului au fost descoperite în cripta de sub bazilica din Termoli în anul 1945, atunci când au început ample lucrări de restaurare a bazilicii. Ele au fost transferate apoi în bazilică şi aşezate într-un loc special aproape de Sfântul Altar”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În anul 97, moaștele Sfântului Apostol Timotei au fost duse de la Efes la Constantinopol, pentru ca în anul 1239 să fie mutate la Termoli, în Italia. În anul 1945, în ziua de 11 mai, după 706 ani, în timpul unor lucrări de restaurare a catedralei din Termoli, moaștele sfântului au fost redescoperite într-un mormânt acoperit cu o placă de marmură. Sfântul Apostol Timotei a păstorit turma creștinilor din Efes până când a primit moarte mucenicească, în anul 80 după Hristos.