În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Sărbătoarea Sfântului Fructuosus de la Tarragona
Pomenirea Sfântului Ierarh Fructuosus este în fiecare an un prilej de sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi români din Tarragona, Spania, ca şi pentru catolicii de aici. La manifestările dedicate comemorării a 1753 de ani de la martiriul acestuia, organizate la sfârşitul săptămânii trecute la Tarragona, a fost invitat şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei. Şi pentru că parohia ortodoxă română din acest oraş îl are ca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Fructuosus, alături de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Preasfinţia Sa a slujit duminică Sfânta Liturghie arhierească în mijlocul comunităţii de români din Tarragona, Reus, dar şi din împrejurimi.



.jpg)
