După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte
La Târgovişte vor debuta, mâine, ceremoniile legate de sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, în faţa Catedralei arhiepiscopale unde se află moaştele sfântului. Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon va fi deschisă de pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgovişte, care va avea loc în ajunul praznicului. Procesiunea va porni din faţa Catedralei mitropolitane, la ora 19:00 şi va înainta prin centrul istoric al vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti, încheindu-se, tot în faţa catedralei, cu oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Nifon şi închinarea la racla cu sfintele moaşte. Joi, 11 august, începând cu orele 07:30, la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
