Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 20 Iulie 2025

Credincioşii din Sibiu au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în Duminica a 6-a după Rusalii. 

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Marius‑Ioan Dobrin. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Po­povici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, diri­jată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza. 

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre viaţa, minunile şi mărturia Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, iar mai apoi a evidenţiat învăţăturile Evangheliei din Duminica a 6-a după Rusalii, a Vindecării paraliticului din Capernaum.

„Pentru că Sfântul Ilie Tesviteanul este mare între proroci, el este considerat a fi al doilea Înaintemergător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A fost răpit de pe pământ şi dus la ceruri într-un car de foc, urmând ca să revină înainte de a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, să moară şi să participe şi el la învierea cea de obşte. Întâi de toate ne gândim la această mare personalitate a Vechiului Testament ca la o pildă de mărturisire a Dumnezeului Celui adevărat. A avut curajul să spună împăratului şi împărătesei de nelegiuirile, de fărădelegile pe care ei le săvârşeau şi mai ales despre faptul că se închinau unor zei străini Dumnezeului adevărat”, a spus ierarhul. 

De asemenea, făcând referire la pericopa evanghelică a duminicii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre iertarea păcatelor, adică vindecarea sufletească, şi vindecarea trupească: „Prin cuvintele «Îndrăzneşte, fiule, iertate îţi sunt ţie păcatele!», Mântuitorul ne adresează un mesaj nouă, tuturor, atunci când ne aflăm în stare de neputinţă, în stare de slăbiciune, în stare de imposibilitate de a ne îndruma, de a ne duce singuri, aşteptând ajutorul şi mântuirea Lui prin cele două elemente, prin cele două vindecări, adică vindecarea sufletească pentru ca să obţinem vindecarea trupească. (...) Ori de câte ori ne îndreptăm gândul spre Dumnezeu, ori de câte ori ne îndreptăm atenţia spre Biserica lui Hristos, ori de câte ori ne pregătim ca să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, primim acest mesaj: «Îndrăzneşte, fiule!» Nici nu se poate să fie altă binecuvântare mai puternică şi mai apropiată de fiinţa noastră decât această chemare. Deci, în momentul în care dorim să ne apropiem de Hristos, să ne eliberăm de povara păcatelor care atrage după sine şi povara neputinţelor trupeşti, noi primim această binecuvântare, iar îndrăzneala nu este altceva decât primul pas spre vindecare”. 

Credincioşii au avut posibilitatea să aducă cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aflate în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, iar mulţi dintre cei prezenţi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.