În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoarea Sfintei Ocrotitoare a Moldovei, în An Centenar
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a culminat ieri, 14 octombrie 2018, cu slujba Sfintei Liturghii dedicată hramului, la care au participat 20.000 de credincioşi, în timp ce alți 11.000 de pelerini așteptau cu răbdare la rând pentru a se închina la sfintele moaște ale Cuvioasei și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Slujba de hram a fost săvârşită de un sobor de 22 de arhierei români şi străini, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini şi Platamonas.
Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi-a sărbătorit duminică principalul hram, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfânta Liturghie în cinstea Ocrotitoarei Moldovei a fost oficiată pe o scenă amenajată pe Bulevardul Ştefan cel Mare de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini şi Platamonas, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și alți 20 de ierarhi din ţară şi străinătate: Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae de Plovdiv (Bulgaria), Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Răspunsurile la strană au fost date de Corul bărbătesc „Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, dirijat de pr. lect. Ionuț-Gabriel Nastasă. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhii s-au închinat la cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, aduse din localitatea Katerini, Grecia.
După citirea Evangheliei, Preasfințitul Părinte Ignatie al Hușilor a citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Daniel către pelerinii prezenți la Liturghia hramului Sfintei Parascheva din acest an de la Iaşi, intitulat „Prin cinstirea moaștelor sfinților participăm la sfințenia şi harul lor”.
În continuare, a fost rostit cuvântul de învățătură de Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrous, Katerini şi Platamonas: „Pentru ca fiecare dintre cei prezenți astăzi aici să poată aduce rod duhovnicesc, ne vin în întâmpinare, spre a ne întări și ajuta, atât Preacuvioasa Maica noastră Parascheva, cea prăznuită astăzi, apărătoarea și ocrotitoarea cetății istorice a Iașiului și a întregii Românii, cât și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, mireasa preaînțeleaptă a lui Hristos, ale cărei sfinte moaște le-am adus spre închinare, din Katerini, aici, la Iași. Sărbătorim, așadar, împreună și ne bucurăm în duh și suntem insuflați de viața sfântă a acestor două femei biruitoare în cele ale credinței, care ne dovedesc că au fost pământul cel bun despre care ne vorbește pericopa evanghelică a zilei. Au fost femei puternice care au trăit în perioade diferite ale istoriei (...). Cele două sfinte au însă ceva comun care le leagă: L-au considerat pe Hristos ca fiind singurul Mire al sufletelor lor, cu atât mai mult cu cât în inimile lor se afla sădit cuvântul Lui dumnezeiesc”.
„Crucea Moldavă” pentru cinci persoane născute în jurul anului 1918
Ca un fapt inedit, la finalul slujbei hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an, cinci persoane născute în jurul anului 1918, din diferite provincii istorice ale țării, au fost decorate de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan cu cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei - „Crucea Moldavă”. „Am considerat de bine să-i onorăm împreună cu dumneavoastră, pentru că toți cinci au cunoscut și Primul Război Mondial, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi și, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să viețuiască și după ’90 încoace, să ne dăruiască nouă pildă de supraviețuire în vremuri grele. După propria mărturie, doar credința în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile, dar, mai ales, cu încercările sale”, a subliniat Părintele Mitropolit Teofan. Cântarea „Vrednic este!” a încununat ceremonia prin care distincția „Crucea Moldavă” a fost primită de: Clinciu I. Dobre - jud. Buzău, Vătavu Daria - jud. Iași, Cojocari Constantin - Republica Moldova, Gheață Dora - jud. Suceava și Bîrluț Gavrilă - jud. Alba. De asemenea, aceștia au mai primit în dar o Sfântă Scriptură cu scris mare și o icoană cu Sfânta Parascheva şi Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
După otpustul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a mulţumit ierarhilor prezenţi, tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentelor, precum şi zecilor de mii de pelerini care au înfrumuseţat şi în acest an, prin prezenţa lor, sărbătoarea hramului de la Iași.