Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Sfinţilor Ardeleni
Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi astăzi şi mâine la Alba Iulia, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, mâine, 21 octombrie. Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi pusă în Catedrala Reîntregirii, unde credincioşii se vor putea închina toată noaptea de miercuri spre joi.
Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780 - 20 noiembrie 842) de la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, este adusă azi la Alba Iulia. Moaştele sunt însoţite de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, de maica Mihaela Tamaş, stareţa Mănăstirii Bistriţa, şi de un sobor de preoţi şi diaconi. Întâmpinarea raclei cu sfintele moaşte are loc azi, la ora 17:00, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. După aceasta are loc o procesiune cu sfintele moaşte în jurul catedralei, după care se va oficia slujba Vecerniei şi a Litiei. Racla cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul va fi depusă în Catedrala Reîntregirii, unde credincioşii se vor închina toată noaptea de miercuri spre joi. Simpozion dedicat mitropolitului Simion Ştefan Azi se desfăşoară Simpozionul naţional cu tema "Mitropolitul Simion Ştefan - teolog, cărturar şi patriot". Academician Ioan-Aurel Pop, profesor la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj-Napoca, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Mâine, în ziua de pomenire a Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, va avea loc, la Catedrala Reîntregirii, Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de ierarhi şi preoţi. După Liturghie va avea loc, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, vernisajul expoziţiei "Et in Athos ergo" ("Şi eu am fost în Athos") al Grupului Prolog. Tot atunci va avea loc şi lansarea cărţii cu acelaşi titlu "Et in Athos ergo", apărută la Editura Reîntregirea din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Prezentarea expoziţiei şi a cărţii va fi făcută de Costion Nicolescu de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Vor fi prezenţi membrii Grupului Prolog, pictorii: Paul Gherasim, Mihai Sârbulescu, Constantin Flondor, Ionică Grigorescu şi Alexandru Antonescu, precum şi mulţi alţi invitaţi de seamă.