Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sărbătorirea onomasticii IPS Teodosie
Astăzi, 11 ianuarie, în Biserica Ortodoxă este prăznuit Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, săvârşeşte la ora 8:30 Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, informează Biroul de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. După slujbă, IPS Arhiepiscop Teodosie oficiază o slujbă de Te Deum cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual al Înalt Preasfinţiei Sale.



.jpg)
