Ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc astăzi, 29 mai 2026, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care este și Arhiepiscopul Bucureștilor. Lucrările au marcat începutul mandatului 2026‑2030 pentru membrii aleși în scrutinurile din cele zece circumscripții electorale ale eparhiei în data de 30 aprilie a acestui an.
Şase ani de la întronizarea PS Ambrozie al Giurgiului
Cu prilejul aniversării a 6 ani de la întronizarea ca Episcop al Giurgiului, Preasfinţitul Ambrozie a fost felicitat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i-a transmis "alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii". "Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veşnic, să Vă dăruiască în continuare aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelşugare asupra Preasfinţiei Voastre, dăruindu-Vă roade alese şi binecuvântate!", i-a transmis cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos-Domnul, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
