În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Şase ani de la ridicarea Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie
Eparhia Dunării de Jos a prăznuit duminică, 27 septembrie 2015, împlinirea a şase ani de la istoricul moment al înălţării la rangul de Arhiepiscopie, precum şi conferirea rangului de Arhiepiscop chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. La acest moment aniversar, au fost organizate evenimente liturgice și misionare speciale. În toate bisericile eparhiei a fost săvârşită Sfânta Liturghie, prilej cu care s-au rostit ectenii de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu în viaţa credincioşilor dunăreni, continuându-se apoi cu slujba de Te Deum şi pomenirea vrednicilor ierarhi slujitori pe tronul arhieresc al Dunării de Jos. La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, evenimentul aniversar a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. ”Decizia Sfântului Sinod privind ridicarea eparhiei noastre la rang de Arhiepiscopie, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reprezintă o recunoaştere a vieţii dinamice, a istoricităţii slujirii şi a actualităţii şi actualizării mesajului Evangheliei prin lucrarea bisericească astăzi, la Dunărea de Jos!”, a spus pr. Lucian Petroaia, vicar administrativ eparhial. În prelungirea Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de mulţumire, după care Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Parastasul pentru ierarhii, preoţii, ctitorii şi binefăcătorii catedralei.
Festivitatea de ridicare a Episcopiei Dunării de Jos în rang de Arhiepiscopie a avut loc la data de 27 septembrie 2009, în Catedrala din municipiul Galaţi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, înconjurat de un sobor de 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al BOR, precum şi de IPS Mitropolit Dionisie al Corintului.