Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Schimb de carte ortodoxă între tineri

Schimb de carte ortodoxă între tineri

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 19 Noiembrie 2012

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti organizează în perioada 18 noiembrie - 9 decembrie, în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate, ediţia de toamnă a proiectului internaţional „Schimb de carte ortodoxă“. Scopul acestui proiect este strângerea tinerilor într-un spaţiu plăcut în care să-şi împărtăşească impresiile despre anumite cărţi citite şi să lege prietenii. 

Prima întâlnire a ediţiei de toamnă a proiectului „Schimb de carte ortodoxă“, a cărei temă a fost „Cunoaşterea lui Dumnezeu, între mit şi realitate“, a avut loc duminică, 18 noiembrie, la Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi“ din Istanbul, Turcia. Alte două întâlniri au avut loc ieri, 19 noiembrie, la sediul ASCOR Braşov şi la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa, unde, după dialogul dintre tineri şi invitatul special pr. Valentin Berechet, unii elevi au interpretat colinde şi tropare.  
Proiectul „Schimb de carte ortodoxă“ se derulează astăzi la Liceul Teoretic „Traian“, mâine, 21 noiembrie, ora 14:30, la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, joi, 22 noiembrie, ora 17:00, la Liceul Teoretic „Ovidius“, vineri, 23 noiembrie, ora 14:30, la Liceul Teoretic „Decebal“, toate din Constanţa. De asemenea, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 16:00, la paraclisul Parohiei Tipografilor. „Scopul proiectului este organizarea de întâlniri cu cititorii de carte ortodoxă, în prezenţa unui invitat special şi a unui moderator, într-o ambianţă plăcută, caldă, apropiată, întâlniri în cadrul cărora să putem schimba liber impresii şi păreri despre cărţile pe care le-am citit în ultimul timp sau care ne-au plăcut în mod deosebit. 
În unele centre organizatoare există tematică de dezbatere. Fiecare participant este invitat să aducă cu el cartea despre care doreşte să împărtăşească impresii şi celorlalţi, iar la sfârşitul întâlnirii, cei care doresc îşi pot împrumuta reciproc cărţile, pentru a avea astfel ocazia să citim cu toţii cuvinte folositoare. Sunt aşteptaţi şi cei care doresc doar să asiste la aceste întâlniri, să petreacă câteva ore plăcute şi cu folos sufletesc, dar care poate nu au încă curajul de a ne împărtăşi lecturile sau gândurile lor. Ei pot oricând să intervină în discuţiile create, să pună întrebări sau să-şi spună părerea. Toate lucrurile la timpul lor şi fiecare în ritmul lui, noi îi vom primi cu dragoste pe toţi“, a explicat Cristian Tănase, coordonatorul proiectului.