Mănăstirea Hurezi, ctitorie emblematică a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, a găzduit în aceste zile evenimente solemne dedicate proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Matrona. Cu acest prilej, un impresionant sobor de arhierei, preoți și diaconi a săvârșit astăzi, 5 mai, Sfânta Liturghie la acest așezământ monahal, în prezența a numeroși credincioși. La finalul slujbei a fost citit Tomosul sinodal de proclamare locală a canonizării, a fost prezentată icoana ei și s-a intonat troparul acesteia.
„Şcoala altfel“ la Colegiul „Traian Lalescu“ din Reşiţa
Săptămâna 2-6 aprilie a avut o însemnătate deosebită pentru elevii Colegiului Naţional "Traian Lalescu" din Reşiţa. În fiecare zi s-au organizat activităţi captivante, menite să le dezvolte elevilor competenţele şi spiritul de echipă şi să aducă un zâmbet atât pe buzele lor, cât şi ale dascălilor.
După ce în urmă cu câteva luni, prin bunăvoinţa Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost sfinţită capela Colegiului "Traian Lalescu", la finalul acestor zile "altfel", elevii au avut posibilitatea de a simţi bucuria întâlnirii cu Hristos chiar în propria şcoală. Aşadar, prin purtarea de grijă a preotului Nicolae Mirişan şi în urma rodnicei colaborări dintre Colegiul Naţional "Traian Lalescu" din Reşiţa şi Protopopiatul Ortodox Reşiţa, spre finalul programului "Şcoala altfel", pr. prof. Nicolae Chiosa împreună cu pr. Sorin Sfeia şi pr. Damaschin Tătaru au oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la care elevii au participat într-un număr foarte mare. Aceştia au înţeles cât este de importantă relaţia cu Dumnezeu încă de la vârstele lor fragede, în special acum, înaintea marii sărbători a Învierii Domnului, aşa că după ce au fost spovediţi, tinerii s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, primindu-L pe Hristos în sufletele şi în trupurile lor. De asemenea, elevii au mulţumit tuturor preoţilor implicaţi în reuşita acestei zile binecuvântate, pentru momentele pline de spiritualitate şi încărcătură duhovnicească, momente care au umplut tuturor sufletele de pace şi lumină. (Liza-Maria Bugărin)



.jpg)
