În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Școală de primăvară la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șoimești, Prahova
Pe întreaga perioadă a Postului Sfintelor Paști, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Șoimești, Protopopiatul Urlați, a organizat diferite activități culturale, religioase și practice destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani. În cadrul acestor ateliere, copiii au avut prilejul să studieze limba engleză, au fost inițiați în muzica psaltică, precum și în meșteșugul croitoriei. De asemenea, în fiecare săptămână părintele paroh Dumitrel Ilie a ținut ore de cateheză având ca temă treptele Scării virtuților, așa cum sunt ele prezentate de Sfântul Ioan Scărarul.
„Am ales ca subiect al catehezei Scara virtuților tocmai pentru că în perioada Postului Mare oamenii se străduiesc să se apropie mai mult de Dumnezeu și să devină, astfel, mai buni”, ne-a declarat părintele Dumitrel Ilie.
În timpul Postului Mare, credincioșii de la această biserică au vizitat familiile sărace din parohie, cărora le-au oferit alimente.



.jpg)
