Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Şcoala de vară „Copilărie Binecuvântată“ la Cluj-Napoca

Şcoala de vară „Copilărie Binecuvântată“ la Cluj-Napoca

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Andreea Pâgleşan - 08 Iulie 2014

Şcoala de vară „Copilărie Binecuvântată“, organizată de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Grădiniţa „Floare de Iris“ şi Parohia „Buna Vestire“, se desfăşoară în perioada 7-11 iulie la biserica ortodoxă cu hramul „Buna Vestire“ din cartierul clujean Iris.

Activităţile din cadrul Şcolii de vară „Copilărie Binecuvântată“, care au debutat luni, 7 iulie, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, se adresează copiilor între 4 şi 14 ani. Cei care participă în acest an la şcoala de vară se vor distra şi vor putea învăţa lucruri noi alături de profesori de la Seminarul Teologic Ortodox şi educatoare de la grădiniţa Floare de Iris, care le-au pregătit copiilor o serie de ateliere practice precum muzică, pictură, atelier de poveşti, jocuri teatrale şi un atelier în care cei mici vor învăţa cum să dea „suflet“ hârtiei.

Pe lângă aceste activităţi, copiii se vor putea bucura de diferite jocuri în aer liber, vor putea să citească o carte, având acces la biblioteca bisericii şi vor putea viziona proiecţii şi filme educative destinate lor.

Activităţile au loc zilnic, de luni şi până vineri, de la ora 16:00, la biserica ortodoxă din cartierul Iris. De la ora 18:00, după programul interactiv desfăşurat în cadrul şcolii de vară, copiii participă şi la un program duhovnicesc cu rugăciuni şi discuţii pe teme religioase.

Activităţi educative

Şcoala de vară se află la cea de a doua ediţie şi a fost înfiinţată de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca în parteneriat cu Grădiniţa „Floare de Iris“ şi Parohia „Buna Vestire“, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cu scopul acordării unui sprijin părinţilor.

Astfel, Biserica şi Şcoala şi-au propus ca, mai ales pe perioada vacanţei de vară, să desfăşoare pentru copii activităţi educative şi recreative, care să îi ajute pe cei mici în dezvoltarea şi formarea lor în spiritul valorilor morale creştine, după cum a precizat directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. Liviu Vidican-Manci.