Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şcoala Stânca-Roznovanu, inaugurată prin slujba de sfinţire
Şcoala cu clasele I-IV din localitatea Stânca-Roznovanu, comuna Victoria, judeţul Iaşi, a fost redeschisă ieri în prezenţa autorităţilor locale, a profesorilor, a copiilor şi a părinţilor acestora.
Slujba Aghezmei mici a fost oficiată de pr. Valeriu Olaru, de la parohia Victoria, şi de pr. Adrian Miron, de la parohia Stânca-Roznovanu - Victoria, Protopopiatul Iaşi 1. Părintele paroh Adrian Miron a vorbit celor prezenţi despre modelarea caracterului copiilor de la o vârstă fragedă, astfel încât prin educaţie să devină buni creştini, dar şi buni cetăţeni. "Se cuvine mai înainte de toate să-I mulţumim Domnului că ne-a binecuvântat cu această bucurie de a fi împreună, elevi, părinţi şi profesori. Ne-am rugat ca prin sfinţirea şcolii să se binecuvânteze acest început de an şcolar", a remarcat pr. paroh Adrian Miron. A urmat cuvântul primarului comunei Victoria, Daniel Creţu, care şi-a exprimat bucuria pentru că s-au finalizat lucrările la şcoala din Stânca-Roznovanu, mai ales că elevii făceau naveta la Victoria pentru a merge la cursuri. "În Stânca-Roznovanu s-au realizat schimbări pe plan educativ prin refacerea şcolii, aflată în stadiu de degradare. Dar schimbări s-au produs şi pe plan spiritual prin aşezarea pietrei de temelie a bisericii din centrul satului. Toate acestea au fost posibile prin bunăvoinţa domnului primar Daniel Creţu", a amintit pr. paroh Adrian Miron. Fiecare clasă din Şcoala Stânca-Roznovanu a primit din partea parohiei câte o icoană. (C. Ciofu)



.jpg)
