Scopul postului

Postul ortodox este definit a fi înfrânarea de la mâncărurile de dulce şi de la plăceri trupeşti, în scopul descoperirii bucuriilor duhovniceşti. Dintre alimentele cele mai folosite, mare parte a alimentaţiei omului modern se bazează pe proteina animală. Or, cele mai recente studii, efectuate de către marile institute de cercetare în domeniul oncologiei din lume, au demonstrat că boala oncologică se dezvoltă mai devreme şi cu mai multă rapiditate, conducând spre metastază sau neoplazii la persoanele mari consumatoare de proteină animală.

În arhipelagul Okinawa din Japonia, o echipă internaţională şi interdisciplinară de cercetători, observând încă din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial vârsta înaintată până la care ajungeau mulţi dintre locuitorii acelei zone - 100-120 de ani - şi constatând că la aceştia bolile grave şi incurabile sunt aproape necunoscute, le-a studiat comportamentul şi a identificat unele deprinderi specifice de viaţă. În primul rând, s-a observat că erau persoane foarte evlavioase sau credincioase, indiferent de credinţa căreia îi aparţineau.

În viaţa unui om, credinţa este un punct de sprijin, pentru că omul credincios trece altfel prin viaţă. O trăieşte mult mai curat şi frumos, din perspectiva nu a unei sănătăţi şi fericiri lumeşti, ci a bucuriei veşnice. În al doilea rând, erau persoane care aveau sentimentul vieţii, bucuria de a trăi, erau firi optimiste. Cântau, dansau, se bucurau. Indiferent de necazuri sau încercări, omul şi în mod deosebit creştinul nu disperă niciodată pentru că ştie să Îl descopere în toate, fie bune, fie rele, pe Acelaşi Părinte bun şi iubitor, care caută să îi arate drumul bun în viaţă, care duce spre fericirea veşnică. În al treilea rând, aveau o alimentaţie frugală, uşoară, aşa-numita "dietă mediteraneană", cu efecte benefice asupra sănătăţii şi longevităţii. Din această alimentaţie lipsea cu desăvârşire carnea animală, pe care nici nu prea aveau de unde să o procure în arhipelagul lor, dar era prezentă în mare cantitate carnea de peşte, recunoscută pentru calităţile sale nutritive. Iar pe lângă aceste obiceiuri de viaţă şi alimentaţie, erau persoane active, care până la vârste înaintate - de peste o sută de ani - desfăşurau numeroase activităţi fizice şi intelectuale, fiind puternic motivate.

Mâncatul fără disciplină

Contrar acestor constatări, statisticile mondiale actuale sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte incidenţa în permanentă progresie a obezităţii şi a riscurilor care decurg din aceasta: boli cardiovasculare, numeroase forme de cancer, diabet etc. Se apreciază, spre exemplu, că aproximativ 80% dintre formele de cancer ale omului modern provin din proasta sa alimentaţie şi din obiceiurile sale proaste de viaţă. Poate nu întâmplător, în cadrul suferinţei oncologice, cancerul de colon, numit şi "cancerul" sau "boala proastei alimentaţii", se află pe locul secund ca răspândire între formele de cancer. România se află în prezent pe locul trei în privinţa răspândirii obezităţii la copii, unul din patru români are obezitate de diferite grade, iar unul din doi are probleme de supraponderabilitate. Mâncarea de tip fast-food sau junk-food este tot mai populară şi pare a fi înlocuit în mare proporţie masa tradiţională, în care familia se reîntregea în jurul mesei şi se hrănea sănătos din ceea ce mama gătise cu dragoste pentru familia ei. De aici şi multe din aceste efecte negative. Ca să nu mai vorbim despre formele paroxistice ale lăcomiei de mâncare, ceea ce în limbaj medical se numeşte "bulimie", prin care, aşa cum spuneau Părinţii cei duhovniceşti din vechime, omul şi-a făcut din tiranul pântece un fals dumnezeu, iar cultul sau cinstirea pe care înţelege să i-l aducă este satisfacerea poftelor gurmande până la refuz. Un sfânt precum Ioan Scărarul spune despre omul lacom după mâncare că, "dacă ar mânca tot Egiptul şi ar înghiţi Nilul întreg", încă mai strigă că e flămând.

Sfinţii Părinţi consideră că, pe lângă bolile trupeşti, în viaţa omului se pot face simţite şi unele boli sufleteşti, adeseori cu efecte mult mai apăsătoare decât cele dintâi, sub forma păcatelor grave şi a patimilor. Cea dintâi din lista sau catalogul lor, aşa cum o descrie spiritualitatea ortodoxă, o constituie lăcomia pântecelui.

Este o patimă grea şi frecvent întâlnită în lumea şi în societatea contemporană. De la mâncatul unui covrig pe stradă şi până la festinurile gastronomice pe care ni le oferă televiziunea, de la invitaţiile la diverse sărbători şi până la "mesele dansante", toate poartă în ele ispita lăcomiei pântecelui în formele ei clasice: dorinţa de a mânca mult, dorinţa de a mânca bine, adică mâncăruri rafinate; şi faptul de a mânca fără disciplină, fără respectarea unor ore şi deprinderi sănătoase din punct de vedere fizic şi spiritual sau religios.

Populaţiile cele mai sănătoase sunt cele care consumă accidental carne animală

Înţelepciunea popoarelor se exprimă foarte nuanţat în privinţa patimii lăcomiei după mâncare, spunând că fiecare dintre noi "ne săpăm mormântul cu lingura, cuţitul şi furculiţa", că "eşti ceea ce mănânci", iar o lucrare ştiinţifică avertiza asupra acestui lucru încă din titlul ei "Otrava din farfurie".

Sfaturile Sfinţilor Părinţi, multe dintre ele de Dumnezeu inspirate, par a fi mai actuale astăzi decât atunci când au fost rostite şi a se potrivi şi mai bine de mâine încolo. Nu par a fi adresate unor creştini din vremuri îndepărtate, din urmă cu un mileniu sau un mileniu şi jumătate, ci par a fi fost alcătuite pentru omul modern şi pentru viaţa sa viitoare.

Unele dintre aceste sfaturi de referă şi la modalităţile de luptă împotriva unei patimi contemporane - lăcomia pântecelui, pe care o întâlnim astăzi sub diferite forme.

Cea mai importantă dintre aceste recomandări se referă la porunca postului trupesc, susţinut de o rânduială a înfrânării interioare. Postul ortodox este definit a fi înfrânarea de la mâncărurile de dulce şi de la plăceri trupeşti, în scopul descoperirii bucuriilor duhovniceşti. Dintre alimentele cele mai folosite, mare parte a alimentaţiei omului modern se bazează pe proteina animală. Or, cele mai recente studii, efectuate de către marile institute de cercetare în domeniul oncologiei din lume, au demonstrat că boala oncologică se dezvoltă mai devreme şi cu mai multă rapiditate, conducând spre metastază sau neoplazii la persoanele mari consumatoare de proteină animală. Celula canceroasă este energofagă, are nevoie de energie, de hrană, pentru a se hrăni, de proteină bogată, pe care o găseşte foarte uşor în alimentaţia bazată pe carnea animală. Nu întâmplător populaţiile cele mai sănătoase sunt cele care consumă accidental carne animală, înlocuindu-o cu peşte, mult mai sănătos şi bogat în antioxidanţi. Şi nu întâmplător, mari institute şi clinici din lume recomandă bolnavilor în faze avansate de cancer renunţarea la proteina animală şi înlocuirea ei cu hrană vegetală şi carne de peşte, tocmai pentru a întârzia, dacă nu a opri, evoluţia galopantă a acestei boli. Există chiar, peste Ocean, clinici care practică "terapia prin înfometare", prin suprimarea cărnii animale din dieta şi tratamentul bolnavilor de cancer, observând că aceasta încetineşte evoluţia suferinţei.

Şi iată cum ştiinţa contemporană confirmă încă o dată învăţătura de credinţă şi practica ortodoxă, dovedind cât de actuale sunt recomandările creştine pentru o viaţă cumpătată şi disciplinată, cu respectarea perioadelor şi rânduielilor legate de post şi înfrânare. (Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei)