Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Se lansează Agenţia de ştiri BASILICA
Luni, de sărbătoarea Sfintei Treimi, se va inaugura Agenţia de ştiri BASILICA a Patriarhiei Române. După cum a explicat directorul agenţiei, pr. consilier patriarhal Nicolae Dascălu, Agenţia de ştiri va prezenta noutăţi din viaţa Bisericii Ortodoxe Române, date, documentare, informaţii despre hotărârile Sfântului Sinod, despre activităţile cultural-misionare, social-filantropice, administrativ-gospodăreşti ale eparhiilor din ţară şi din străinătate, precum şi diferite activităţi culturale şi misionare ale parohiilor şi mănăstirilor. Agenţia de ştiri BASILICA face parte din Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, alături de Radio TRINITAS, postul de televiziune TRINITAS TV şi „Ziarul Lumina“.



.jpg)
