Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Se redeschide în extrasezon baza de tratament de la Techirghiol
Baza de tratament "Sfântul Pantelimon" din cadrul Centrului social-pastoral "Sfânta Maria" - Techirghiol se va redeschide pe 1 februarie, după cum informează TRINITAS TV, citat de Agenţia de ştiri Basilica. Serviciile de extrasezon vor fi oferite în perioadele 1 februarie - 30 aprilie şi 1 octombrie - 15 decembrie. Centrul oferă două pachete de servicii la preţuri reduse. Astfel, pachetul de şase zile, include cazare, masă şi tratament, costă 600 lei, iar cel de 12 zile, 1.200 lei. Pentru monahii şi monahiile care nu sunt pensionari, centrul acordă o reducere de 40%.
Centrul social-pastoral "Sfânta Maria" - Techirghiol este subunitate a Patriarhiei Române şi are statut de stavropighie patriarhală. Baza de tratament "Sfântul Pantelimon" a fost deschisă în anul 2000, fiind dotată şi modernizată între anii 2007 şi 2009 cu aparatură medicală de ultimă generaţie, fiind deservită de un personal medical calificat. Principalele elemente folosite în tratarea pacienţilor sunt apa sărată şi nămolul terapeutic extrase din lacul Techirghiol. Se realizează tratament profilactic, curativ şi recuperator, precum şi educaţie medicală în următoarele specialităţi: reumatologie, neurologie, tulburări circulatorii (varice) şi afecţiuni ale aparatului respirator. În funcţie de recomandarea medicului specialist se pot administra următoarele proceduri: electroterapie, magnetoterapie, kinetoterapie, băi sărate şi de nămol, băi galvanice, băi de plante şi masaj. Cei interesaţi de serviciile Centrului social-pastoral "Sfânta Maria" pot solicita detalii la numărul de telefon 0241.736.611 sau scriind email la adresa cspsfmaria@yahoo.com. Baza de tratament este situată la adresa: str. Ovidiu nr. 5, Techirghiol, jud. Constanţa.