În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Seară de colinde la Galați
Tradiţionala serbare de iarnă a elevilor seminariști gălățeni a fost aşezată anul acesta sub genericul „Colindăm, Doamne, colind!”. Evenimentul găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din municipiul Galaţi s-a desfășurat miercuri în prezența IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „Programul a cuprins piese psaltice, colinde tradiţionale, urarea cu pluguşorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca și jocuri mimice cu măști de animale și personaje țărănești, precum și momente poetice dedicate Naşterii Domnului.
În deschiderea serbării, pe scenă a urcat Corul «Camerata Juventus», format din elevi seminariști și eleve de la profilul pedagogic din cadrul Colegiului Naţional «Costache Negri» din Galaţi. Sub bagheta maestrului Eugen Dan Drăgoi, aceștia au încântat publicul cu cele mai reprezentative compoziții specifice sărbătorii Crăciunului. În continuare, cu gingășia, puritatea și inocența specifice vârstei, elevii claselor primare și gimnaziale de la seminarul gălăţean, sub îndrumarea arhid. Adrian Marin, au interpretat colinde şi cântece de stea, aducând vestea cea bună și plină de nădejde în inimile tuturor celor prezenți. În partea a doua a manifestării, Grupul psaltic «Kinonia» și corul Seminarului Teologic au încântat auzul cu frumoase colinde străbune ce au întotdeauna repercusiuni emoționale”, ne-a declarat părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
La final, ierarhul a transmis un cuvânt de binecuvântare și apreciere. Pentru dăruirea şi implicarea în acest program cultural-artistic, toţi elevii seminarişti au fost răsplătiţi cu daruri.
Tot miercuri, holurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galați au răsunat de glasurile celor care au interpretat colinde tradiţionale şi cântece de stea. În continuare, colindătorii au mers la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde au fost primiţi de IPS Arhiepiscop Casian, care i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri.