În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Seară de suflet la Biserica „Sfântul Nicolae”-Ghica din Capitală
Luni, 6 martie, a avut loc la Biserica „Sfântul Nicolae”-Ghica - paraclis universitar din Bucureşti, o întâlnire de suflet cu tema "Rolul mamei în societate şi familie”, cateheza fiind susținută de părintele profesor Vasile Gavrilă, îndrumătorul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) și parohul bisericii ce a găzduit evenimentul. Tema a fost aleasă şi sugerată de studenţii ASCOR şi este abordată în decursul a mai multe seri.
"Întâlnirea a avut loc pentru a pune întrebări şi pentru a găsi răspunsuri, deoarece atât tinerele, cât şi tinerii sunt interesaţi de felul în care ne raportăm la această minunată fiinţă care este femeia, deoarece aceste tinere vor fi mamele de mâine care vor trebui să se confrunte cu toate provocările societății”, a spus părintele paroh Vasile Gavrilă. Societatea zilelor noastre a ajuns să le facă pe femei să nu se mai simtă confortabil când vine vorba de statutul lor de mame, observându-se o degradare a percepției referitoare la femeia de astăzi.
"Mărturisesc că există tinere şi adolescente foarte revoltate din cauza reclamelor jignitoare la adresa femeii şi din cauza faptului că femeia a ajuns la ora actuală aproape un obiect de consum”, a mai spus părintele Vasile Gavrilă.
Din acest motiv, tinerii, atât cei înscriși în ASCOR, cât și alții care participă la programele Bisericii, au socotit că este important să discute despre statutul mamei.
"În acest an am pregătit mai multe evenimente prin care încercăm să aducem la cunoştinţa tinerilor şi studenţilor în special importanţa femeii şi a mamei în viaţa noastră, a tinerilor, dar şi în viaţa omului în general”, a relatat Alexandru Costin, preşedintele ASCOR Bucureşti.
Tot în cadrul acestor seri, părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului a vorbit duminică, 5 martie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, despre femeia ca dar al lui Dumnezeu oferit oamenilor. De asemenea, în această seară, la sediul ASCOR București din str. Doamnei nr. 18, are loc o seară de poezie intitulată „Mama - icoană în versuri”.