În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Secretarul General al Consiliului Mondial al Bisericilor, în vizită la Patriarhia Ecumenică
Secretarul General în funcţie al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), pr. prof. dr. Ioan Sauca, s-a aflat în vizită oficială la Patriarhia Ecumenică. Părintele Ioan Sauca, primul preot ortodox care ocupă cea mai înaltă funcţie în CMB, a participat la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie 2021, de la Catedrala „Sfântul Gheorghe” a Patriarhiei Ecumenice din Fanar-Istanbul, Turcia.
Sfânta Liturghie din această zi de prăznuire a ocrotitorului Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Apostol Andrei, care, conform tradiţiei, a întemeiat Biserica din Constantinopol, a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, ierarhi din Pariarhia Ecumenică, din Patriarhia Ierusalimului, din Biserica Ciprului, din Biserica Greciei şi din Biserica Bulgariei. Părintele Ioan Sauca a făcut parte din soborul slujitor, reprezentând Biserica Ortodoxă Română.
La sărbătoarea hramului Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol a fost prezentă, ca în fiecare an, o delegaţie a Bisericii Romano-Catolice condusă de cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontificial pentru Promovarea Unităţii Creştine, care a transmis mesajul personal de felicitare al Papei Francisc I.
După Sfânta Liturghie, părintele Ioan Sauca a avut o întrevedere privată cu Patriarhul Bartolomeu I, informează oikumene.org. Sanctitatea Sa l-a felicitat pe părintele Ioan Sauca pentru misiunea sa plină de roade, mai ales în aceste vremuri tulburate de pandemia cu noul coronavirus, exprimându-şi totodată bucuria întrevederii cu primul preot ortodox care conduce Consiliul Mondial al Bisericilor. De asemenea, Patriarhul Bartolomeu I a reamintit angajamentul Patriarhiei Ecumenice faţă de participarea activă în misiunea Consiliului Mondial al Bisericilor pentru unitate creştină şi a dorit să afle mai multe despre pregătirile pentru cea de-a 11-a Adunare Generală a CMB, care va avea loc anul viitor în Karlsruhe, Germania.
Părintele Ioan Sauca a transmis Sanctităţii Sale Bartolomeu I un mesaj de felicitare şi de apreciere din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, apoi şi-a exprimat recunoştinţa în numele CMB pentru sprijinul necontenit pe care Patriarhia Ecumenică şi Sanctitatea Sa Bartolomeu I îl oferă mişcării ecumenice, în general, şi în mod special CMB. Părintele Sauca i-a mulţumit, de asemenea, Sanctităţii Sale pentru invitaţia de a liturghisi împreună cu ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice şi ai altor Biserici Ortodoxe.
„Tema următoarei Adunări Generale a CMB, «Iubirea lui Hristos aduce lumea spre reconciliere şi unitate», a rezonat pentru mine într-un mod foarte semnificativ astăzi, când ne-am adunat în jurul Sfântului Altar mai mulţi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori. Mă rog ca, reflectând împreună la tema celei de-a 11-a Adunări Generale a CMB, acum când ne pregătim pentru participarea noastră anul viitor în Karlsruhe, să continuăm călătoria noastră împreună spre o şi mai puternică reconciliere şi spre unitate între noi, ortodocşii, precum şi cu alte confesiuni creştine şi cu întreaga creaţie”, a spus părintele Ioan Sauca.