Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Secu - Bicaz, parohia care se ridică din propria cenuşă
Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" - Secu, Protopopiatul Piatra Neamţ, a început anul trecut ridicarea unei noi biserici, după ce, în 2010, vechiul lăcaş de închinăciune a fost incendiat. Un sobor de preoţi a slujit, în urmă cu două zile, Taina Sfântului Maslu în parohia Secu, pentru sănătatea sufletească şi trupească a credincioşilor.
Acum câţiva ani, mulţi curioşi sau puţinii fii ai satului străbăteau drumul prăpăstios de la Barajul Bicaz spre satul Secu - Bicaz. Motivul era simplu: Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel". Începând din luna mai a anului 2009, părintele paroh Cristian Tablan a început o misiune frumoasă şi de durată, aceea de a zidi suflete. Până la venirea părintelui Cristian Tablan, în biserica parohială se slujea Sfânta Liturghie o singură dată pe lună. Lăcaşul de cult a fost strămutat de la Pângărăcior, vechea biserică parohială fiind lăsată pradă apelor reci ale Bistriţei şi demolării nemiloase. Mai mult de atât, materialele obţinute din demolarea sfântului lăcaş au fost folosite la construcţia viaductului de la Poiana Teiului. Biserica parohiei Secu a fost incendiată în luna mai a anului 2010. Într-un sat mic, cu o populaţie de 90 de suflete, a căror principală grijă este câştigarea unei pâini pentru ziua de mâine, ştiind că multe familii trăiesc din pensie sau ajutorul social şi gospodărie, această încercare avea să aducă unitate şi dorinţa de a ridica un nou lăcaş de cult. De aici şi dorinţa oamenilor de apropiere de sfântul altar, participarea în mod frecvent la Sfintele Taine şi slujbele bisericii. "Sprijinul material primit a fost mic, dar important" În această mică comunitate, care este legată prin comuniunea cu Dumnezeu, şcoala cu clasele I-IV a devenit noua casă a lui Dumnezeu. Într-una din sălile de clasă s-a amenajat un paraclis care a devenit, pentru o perioadă de timp, noul loc de rugăciune. Locul pentru noua biserică parohială a fost sfinţit anul trecut de un sobor de preoţi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Temelia noului sfânt lăcaş a fost finalizată în luna septembrie a anului trecut. "Sprijinul material primit a fost mic, dar important. Mulţumim lui Dumnezeu şi celor care au arătat bunăvoinţă pentru a aşeza o cărămidă la biserica nouă. Vom continua lucrările în funcţie de ajutorul şi donaţiile pe care, cu mila lui Dumnezeu, le vom primi în următoarea perioadă", a spus pr. paroh Cristian Tablan. Lucrarea liturgică continuă prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, a Sfintei Liturghii şi prin organizarea cercurilor pastoral-misionare. Misiunea părintelui paroh Cristian Tablan s-a concretizat prin organizarea catehezei pentru copii, prin vizitele misionare şi prin susţinerea unor enoriaşi aflaţi în necesităţi materiale. Anul acesta, în parohia Secu vor fi organizate seri duhovniceşti în contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor. Persoanele care doresc să sprijine la ridicarea noii biserici din parohia Secu - Bicaz pot face donaţii în contul RO21RNCB0196110020470001, deschis la Banca Comercială Română (titular cont: parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" Secu-Bicaz). Rugăciuni pentru ridicarea noii biserici În paraclisul parohiei Secu, amenajat în şcoala din localitate, a fost oficiată joi, 29 martie, o slujbă misionară. Cinci preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ au slujit Taina Sfântului Maslu, atât pentru binecuvântarea credincioşilor, prezenţi la momentul de rugăciune, cât mai ales pentru enoriaşii din parohie aflaţi în suferinţe şi boli. "De când am venit în această parohie s-a săvârşit în fiecare post Sfântul Maslu de obşte, iar credincioşii parohiei Secu au simţit împreună-slujirea ca singurul drum de împlinire a dorinţei noastre comune: ridicarea noii biserici", a mărturisit pr. paroh Cristian Tablan.