După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ședință a preoților din Edineț și Dondușeni
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, s-a întâlnit joi, 8 iulie, cu preoții din Protopopiatul Edineț și Dondușeni la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Gârbova, raionul Ocniţa, informează Biroul de presă al eparhiei.
Şedinţa a fost deschisă de părintele protopop Igor Roşca, care a prezentat un scurt raport al activităţilor organizate în cadrul Protopopiatului Edineţ şi Donduşeni în perioada pandemică.
Printre subiectele discutate au mai fost: intensificarea misiunii pastorale în mijlocul tineretului, dinamizarea misiunii sociale, participarea şi implicarea clericilor în evenimentele misionar-pastorale şi misionar-culturale și organizarea de slujbe misionare în parohii. De asemenea, s-a vorbit despre organizarea conferinţelor dedicate „Anului comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.
Părintele Roman Botezat, consilier al Episcopiei de Bălţi, a prezentat meditaţia „Preotul în Biserică, în familie, în societate”.
Ierarhul a mulţumit preoţilor pentru activitatea misionar-pastorală desfăşurată în parohii şi s-a referit la activitatea pastorală, misionară şi culturală a Episcopiei de Bălţi, menţionând că prezenţa fiecărui slujitor este importantă la aceste evenimente, subliniind necesitatea păstrării unităţii şi a unei mai bune conlucrări între slujitorii Episcopiei de Bălţi. (S.D.)



.jpg)
