În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Şedinţă administrativă cu preoţii, la Protopopiatul Jibou
La sediul Protopopiatului Jibou a avut loc marţi, 10 februarie, şedinţa administrativă lunară cu preoţii din cadrul protopopiatului. La şedinţă a fost prezent şi părintele Claudiu Nechita, Consilierul social al Episcopiei.
După rugăciunea de început, părintele Paul-Sergiu Cheţe de la Parohia Popteleac a susţinut prelegerea cu titlul „Coordonatele biblice, patristice, eclesiologice, canonice, legislative bisericeşti şi civile ale misiunii parohiei“, cu întrebări şi răspunsuri referitoare la tema prezentată.
În continuare a fost prezentată cartea Preasfinţitului Petroniu, Episcopul Sălajului, intitulată „Literatura patrologică românească în secolul XX“, volumul I.
Tot acum a fost anunţat faptul că au fost sfinţite antimisele noi pentru bisericile din Eparhie, urmând ca în perioada următoare acestea să fie distribuite la parohii. În acest sens s-a citit şi s-a înmânat fiecărui preot textul „Sfântul Antimis - izvor de lumină şi bucurie veşnică“, al pr. conf. univ. dr. Gabriel-Viorel Gârdan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.
Au fost discutate, apoi, probleme de ordin administrativ, cultural, economic şi social. Ca problemă liturgică a fost dezbătută tema privind pomenirea conducătorilor statului la slujbele liturgice ortodoxe, având ca punct de pornire lucrarea pr. prof. dr. Nicolae D. Necula „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică“ vol. I. La final au fost felicitaţi preoţii care-şi serbează ziua de naştere în această lună.
Următoarea şedinţă va avea loc marţi, 10 martie, în cadrul căreia va fi susţinută conferinţa cu tema „Coordonatele istorice ale misiunii parohiei ortodoxe române în trecut şi azi“. (Protopop Dan Dregan)