În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ședința anuală a Casei de Ajutor Reciproc la Dunărea de Jos
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au desfășurat joi, 14 februarie 2019, ședința anuală a Casei de Ajutor Reciproc din Arhiepiscopia Dunării de Jos și întrunirea semestrială în ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, cu cei opt protopopi ai eparhiei.
În ședința întrunirii anuale a organizației Casei de Ajutor Reciproc, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt în care a subliniat rolul pe care îl are această organizație în sprijinirea membrilor săi care au nevoie de ajutor. De asemenea, ierarhul a spus că prin activitatea acestei organizații se promovează solidaritatea creștină, atât de necesară în zilele noastre, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.
Ședința a continuat prin prezentarea raportului de activitate al Casei de Ajutor Reciproc din eparhie de către părintele Mitu Claudiu, președintele organizației. Cea de-a doua parte a fost dedicată stabilirii mai multor obiective ce au în vedere dezvoltarea și susținerea permanentă a activității de întrajutorare desfășurată de Casa de Ajutor Reciproc pentru anul 2019.
De asemenea, a avut loc și ședința de lucru a Permanenței Consiliului eparhial cu protopopii din cele opt protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la care au participat consilierii eparhiali, cei opt protopopi, inspectorul bisericesc și inspectorul pentru activitățile cu tinerii și cateheza parohială.
În deschiderea ședinței, ierarhul le-a adresat celor prezenți un îndemn la activitate sporită, la misiune și la implicarea în proiectele de sprijinire a parohiilor și persoanelor cu posibilități materiale reduse din satele românești, ne-a transmis părintele Rareș Bucur.
În continuarea ședinței s-au discutat aspecte de ordin pastoral-misionar, cultural, social-filantropic și administrativ și au fost prezentate cele mai importante proiecte pentru anul 2019.