Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţa Consiliului eparhial al Dunării de Jos
La Centrul pastoral-misionar "Sfântul Ioan Casian", din Galaţi, sub preşedinţia IPS Arhiepiscop Casian, a avut loc sâmbătă şedinţa Consiliului eparhial. A fost abordată problema educaţională, insistându-se pe aplicarea la nivel de eparhie a hotărârilor Sfântului Sinod cu privire la educaţia tinerilor seminarişti şi a studenţilor teologi, dar şi pe o benefică orientare a Seminarului Teologic "Sf. Apostol Andrei" pe problemele pastoral-misionare ale Bisericii.
Au fost prezentate apoi priorităţile misionare ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos din comunităţile de rromi sau din parohiile sensibile din punct de vedere misionar. Pe ordinea de zi s-a aflat şi grija faţă de patrimoniul sacru al eparhiei, prin reinventarierea obiectelor de patrimoniu, dar şi prin stabilirea unor măsuri clare de protejare şi conservare a patrimoniului mobil şi imobil existent. (Pr. G. Molocea)



.jpg)
