Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Şedinţa Consiliului şi a Adunării Eparhiale, la Deva
La Deva au avut loc marţi, 21 ianuarie, lucrările anuale ale Consiliului şi ale Adunării Eparhiale ale Episcopiei Devei şi Hunedoarei, sub preşedenţia Preasfinţitului Episcop Gurie. În cadrul şedinţelor s-au citit rapoartele sectoarelor şi propunerile privind activitatea pentru anul 2014.
Lucrările au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ de către Preasfinţitul Părinte Gurie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi a slujbei de Te Deum, prin care s-a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în anul ce a trecut.
Apoi, după rânduială, la Centrul eparhial din Deva a început şedinţa Consiliului eparhial, organism executiv al Adunării Eparhiale, care a analizat rapoartele prezentate de conducătorii sectoarelor din cadrul Centrului eparhial şi le-a aprobat.
Adunarea Eparhială a început după finalizarea lucrărilor Consiliului eparhial şi, după apelul nominal, în urma căruia s-a constatat că Adunarea este constituită potrivit Statutului Bisericii Ortodoxe Române, s-a trecut la analiza rapoartelor pe comisii.
Rapoartele sectoarelor
După ce membrii comisiilor au revenit în plen, s-au citit rapoartele sectoarelor şi propunerile privind activitatea pentru anul 2014. Membrii Adunării Eparhiale, preoţi şi mireni, au fost invitaţi să contribuie cu idei care să se adauge propunerilor deja formulate, fapt ce a adus lucruri noi, însuşite de conducătorii sectoarelor eparhiale. S-au votat rapoartele prezentate şi propunerile pentru anul abia început, fiind adoptate în unanimitate.
La finalul şedinţei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate realizările din anul precedent şi le-a adresat un cuvânt de apreciere membrilor Adunării Eparhiale.
Ierarhul hunedorean a prezentat celor prezenţi pe lucrătorii şi colaboratorii Centrului eparhial care, prin activitatea lor, au făcut ca toate lucrurile să se desfăşoare bine în cea mai tânără episcopie din ţară.