Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţă cu protopopii, la Centrul eparhial din Cluj-Napoca
La Centrul eparhial din Cluj-Napoca a avut loc ieri, 18 februarie, şedinţa de lucru a permanenţei Consiliului eparhial cu protopopii din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În data de 18 februarie a avut loc şedinţa la Centrul eparhial şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Au participat la şedinţă preoţii protopopi din Cluj, Dej, Gherla, Turda, Huedin, Bistriţa, Năsăud şi Beclean. În cadrul şedinţei s-au dezbătut diverse probleme administrative şi pastorale şi s-au prezentat proiectele misionare şi culturale desfăşurate de parohii.
„Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, în deschiderea şedinţei, i-a îndemnat pe preoţii protopopi să se implice cu râvnă şi dăruire, şi în acest an, în problemele misionare ale Bisericii. Întreaga şedinţă s-a desfăşurat sub aspectul intensificării activităţilor liturgice, pastorale, culturale şi social-filantropice. În acest sens au avut loc discuţii privind buna organizare a alegerilor organismelor eparhiale, a colectei fondului central misionar pentru anul 2014, care se va desfăşura în primele patru duminici ale lunii martie, începând cu data de 9 martie“, a spus consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei, pr. Cristian Baciu.
Anul omagial în Patriarhia Română
În cadrul şedinţei s-a discutat şi despre organizarea cercurilor preoţeşti, iar în acest sens s-a hotărât împărţirea în trei cercuri preoţeşti a parohiilor din municipiul Cluj-Napoca. Totodată s-a luat în discuţie şi organizarea, în cadrul Anului Omagial al Spovedaniei şi al Sfintei Împărtăşanii, precum şi a Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, a activităţilor la nivelul tuturor unităţilor noastre bisericeşti.
Din punct de vedere cultural s-a hotărât organizarea şi în acest an a Festivalului tinerilor la nivelul Arhiepiscopiei, precum şi a concursurilor de la nivelul Patriarhiei Române. În ceea ce priveşte aspectele misionar-sociale s-a luat în discuţie organizarea şi distribuirea fondurilor din cutia milei şi din fondul „Filantropia“.
Pe plan economic s-a prezentat un raport al bisericilor, caselor parohiale şi centrelor de tineret aflate în construcţie şi s-a discutat despre posibilităţile financiare în vederea finalizării lor, conform celor precizate de consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei, pr. Cristian Baciu.
Apoi, de la ora 12:00 a avut loc, tot la Centrul eparhial din Cluj-Napoca, întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi a personalului bisericesc din Eparhia Clujului.



.jpg)
