Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Şedinţă de lucru a Sfântului Sinod
Mâine, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Dintre temele de actualitate bisericească aflate pe ordinea de zi se află propunerile de canonizare ale Mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna († 1873) şi Simeon Ştefan († 1656).



.jpg)
