În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Şedinţele anuale ale Consiliului Naţional Bisericesc şi Adunării Naţionale Bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Române
Mâine, 3 februarie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa Patriarhală, va avea loc şedinţa de lucru a Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române, privind activităţile din anul 2014.
Consiliul Naţional Bisericesc este organismul central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti format din câte un cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din ţară, desemnaţi pe o perioadă de 4 ani şi pentru cel mult două mandate.
Membrii Consiliului Naţional Bisericesc vor analiza activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2014 în ceea ce priveşte lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică, viaţa monahală, învăţământul teologic şi predarea religiei în şcolile publice, activitatea editorial-tipografică şi mass-media, patrimoniul cultural bisericesc, construcţii de noi locaşuri de cult, relaţiile cu alte culte, grija pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, relaţiile interbisericeşti şi interreligioase etc.
Miercuri, 4 februarie 2015, în Sala de conferinţe a Centrului naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa anuală de lucru a Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române.
Această Adunare este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) ai fiecărei eparhii.
Adunarea Naţională Bisericească va examina Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc şi rapoartele comisiilor Adunării, privind activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2014, iar apoi va lua hotărâri pentru buna desfăşurare a vieţii bisericeşti în anul 2015.
Biroul de presă al Patriarhiei Române