După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sediu nou pentru Protopopiatul Chioar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, însoţit de membrii Permanenţei Eparhiale, a inaugurat şi a binecuvântat noul sediu al Protopopiatului Ortodox Român Chioar. La eveniment au participat autorităţile judeţene şi locale şi cei 73 de preoţi ai Protopopiatului Chioar. Noul sediu a fost amenajat în clădirea oferită de primăria oraşului, în concesiune pe 49 de ani, fapt pentru care ierarhul a conferit primarului, viceprimarului şi Consiliului Local, Gramata Episcopală.
Clădirea dispune de spaţiile necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii protopopiatului care deserveşte 73 de parohii. După acest eveniment PS Iustin Sigheteanul împreună cu autorităţile şi o parte din preoţii prezenţi au vizitat Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ care se află în ample lucrări de restaurare, conform unui comunicat al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.



.jpg)
