Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Seminar de formare la Tismana
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, organizează, în perioada 8 -11 iulie, seminarul de formare cu tema "Tehnici de îmbunătăţire a comunicării în învăţământul preuniversitar". Înscrierile se fac pe adresa de e-mail a fundaţiei, fundatia.cuvantul@gmail.com, la numarul de telefon 0251. 521.908 sau la sediul ONG-ului din cadrul Mitropoliei Olteniei, str. Mitropolit Firmilian nr. 3, Craiova, până luni, 4 iulie, în limita a 15 locuri. Participanţii la seminar vor primi certificate recunoscute de Ministerul Educaţiei. Activitatea este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Casa Corpului Didactic Dolj. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
