Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Seminar internaţional la Oradea
La Oradea s-a desfăşurat cel de-al doilea modul al Seminarului internaţional privind implicarea comunităţii în soluţionarea problemei abandonului şcolar, utilizând metoda „grupului de nurtury“, un concept britanic de acordare a unui sprijin de tip holistic copiilor predispuşi la abandonul şcolar.
Abandonul şcolar este o problemă cu care se confruntă tot mai multe comunităţi, în special cele rurale, ca urmare a extinderii sărăciei extreme, a dificultăţilor de trai cu care se confruntă familiile şi populaţia cu educaţie limitată din aceste zone, cum este mai ales cazul comunităţilor de rromi.
Seminarul de la Oradea a fost organizat ca urmare a experienţei acumulate până în prezent de primul centru de nurtury din România, situat localitatea Girişul de Criş, din judeţul Bihor, aflat sub administrarea Sucursalei Girişu de Criş a Asociaţiei „Filantropia“ Oradea, a Episcopiei Oradiei, în baza unui parteneriat cu Fundaţia Ro-Man-Aid, condusă de Rosa Drow, doctorand în ştiinţe ale educaţiei, şi soţul acesteia, Doug Draw, iniţiatorii acestui concept pilot pentru România, şi care propune acordarea de servicii de nurtury pentru copiii cu dificultăţi de integrare şcolară.
Dacă în primul modul, care avut loc în luna ianuarie 2013, participanţii s-au familiarizat cu principiile de bază ale acestei metode pedagogice, în cel de-al doilea modul, desfăşurat pe durata a două zile, cei 14 participanţi români, angajaţi ai asociaţiei „Filantropia“ Oradea pentru centrul de nurtury din Girişul de Criş, delegaţi ai şcolilor din Girişul de Criş, din Tărian şi de la Inspectoratul Şcolar Bihor, au primit din partea celor doi specialişti din Marea Britanie, delegaţi ai NGN (Nurtury Group Network), Helene Stollery şi Wendy Roden, informaţii privind metodele detaliate de furnizare a serviciilor de nurtury din ţara de origine, împărtăşind din experienţa acestora, metode specifice de evaluare a copiilor cu risc, standarde, tehnici şi situaţii de lucru cu care s-au confruntat în activităţile de prevenire a abandonului şcolar, specifice unui serviciu de nurtury şi aplicate în Marea Britanie, unde funcţionează de peste 40 de ani o reţea naţională de astfel de centre, cu rezultate considerabile privind prevenirea marginalizării sociale şi a abandonului şcolar.
Implicarea comunităţii
Specialiştii români din cadrul centrului de nurtury din Girişul de Criş au prezentat, în cadrul seminarului, serviciile pe care le oferă precum şi rezultatele înregistrate până în prezent, ca urmare a unei activităţi desfăşurate cu un grup de 27 de copii, majoritatea proveniţi din familii de etnie rromă din comunitate, arătând, astfel, necesitatea dezvoltării acestui concept şi în ţara noastră, cu participarea întregii comunităţi.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bihor, cadrele didactice din şcolile implicate au reafirmat utilitatea acestui proiect de nurtury în comunitatea din Girişul de Criş, exprimându-şi interesul pentru dezvoltarea acestei metode.
Pe parcurs au mai fost prezentate câteva exemple de implicare comunitară, în diverse parohii afiliate la mişcarea eparhială de filantropie şi conştientizare comunitară, subliniind rolul preoţilor, dar şi a credincioşilor, care împlinesc misiunea filantropică a Bisericii pentru promovarea valorilor familiei şi ale comunităţii, intervenind activ atât în lucrarea de identificare a unor dificultăţi ale familiei şi copilului din parohie, cât şi în soluţionarea acestor probleme, prin participare directă şi sprijin concret.
Ca urmare a unui schimb de experienţă pentru mai mulţi angajaţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor eparhiale cu profil social din Patriarhia Română, membre ale Federaţiei „Filantropia“, organizat de IOCC în cadrul proiectului „Împreună pentru servicii sociale mai bune - Construirea capacităţii organizatorice a unei reţele naţionale de ONG-uri creştine“, finanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, acest model pedagogic va fi multiplicat şi în alte eparhii, unde vor funcţiona, începând cu anul şcolar 2013-2014, cu sprijin comunitar, astfel de centre.
Model de practică
Grupul de sprijin de tip nurtury a fost înfiinţat în Marea Britanie în anul 1969 de Marjorie Boxall, un psiholog educaţional, încurajat de Inner London Education Authority (ILEA), cu sediul în Hackney. În acea perioadă se înscriau în învăţământul primar un număr foarte mare de copii cu dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament, ceea ce a crescut numărul referatelor de recomandare a acestor copii pentru şcolile speciale din sistemul britanic. În baza unui studiu specific pe această temă, Marjorie Boxall a constatat că dizabilităţile emoţionale, sociale şi comportamentale ale acestor copii sunt generate de carenţe în îngrijire, de lipsa în primii ani de viaţă a unui cadru afectiv de securitate, determinat de căldura căminului matern, condiţii de trai, relaţionare cu membrii familiei, prezenţa în viaţa copilului a unor traume considerate minore de către familie, dar care afectează profund stima de sine şi capacitatea de dezvoltare personală a acestora.
Remediul dezvoltat de Marjorie Boxall este oferit de grupul nurtury pentru copii din ciclul primar şi mai târziu şi din ciclul gimnazial, prin care un învăţător şi un asistent oferă copiilor implicaţi în grupul de nurtury un mediu de securitate emoţională, prin dezvoltarea unui spaţiu de nurtury în şcoală, apropiat mediului matern, cu afecţiune, spaţiu de joacă, facilităţi asemănătoare celor casnice, sau cele care ar trebui să existe acasă, pentru a stimula încrederea copilului în noul mediu, mai apoi prin joacă, interacţiune cu personalul de sprijin, pentru creşterea încrederii în forţele proprii, participarea la provocările de învăţare aduse prin joacă de învăţător şi asistent, ca treptat, copilul să îşi ridice nivelul de dezvoltare personală pentru a putea relua cursurile alături de ceilalţi copii, înlăturând astfel riscul abandonului şcolar.