În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Seminarul „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și-a sărbătorit ocrotitorul
Seminarul Teologic Ortodox din Craiova l-a prăznuit luni, 25 ianuarie 2021, pe Sfântul Grigorie Teologul, ocrotitorul acestui așezământ. Cadrele didactice, credincioși și elevii seminarului au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi.
Din partea Arhiepiscopiei Craiovei, la sărbătoarea hramului a participat și preotul Gabriel Sorescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului de învățământ, catehizare și activități cu tineretul. Alături de cadrele didactice s-a aflat prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector la disciplina Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită rânduiala Parastasului întru pomenirea tuturor celor adormiți întru Domnul: elevi, profesori sau ctitori ai seminarului teologic.
În continuare, părintele consilier Gabriel Sorescu a transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
În cuvântul de învățătură, pr. dr. Ionuț Pătularu, directorul Seminarului Teologic din Craiova, a vorbit despre viața Sfântului Grigorie Teologul. `Astăzi este o zi de sărbătoare, o zi nobilă, care va rămâne incrustată în istoria seminarului nostru teologic. Sfântul Grigorie Teologul a trăit în viața sa un dor nestăpânit faţă de Biserica lui Iisus Hristos și față de părinții săi. Sfântul Grigorie este cel mai mare teolog care a dezbătut și a lămurit dogma Sfintei Treimi. Sfântul Grigorie Teologul a avut o relație specială cu împăratul Teodosie cel Mare, care și-a dat seama de valoarea sa spirituală și chiar la un moment dat i-a dăruit pentru un an demnitatea de Arhiepiscop al Constantinopolului”, a subliniat pr. dr. Ionuț Pătularu.



.jpg)
