În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Semnificația toacei în biserică explicată unor copii din București
La Parohia „Buna Vestire”-Belu din București s-a desfășurat duminică, 12 martie, o activitate catehetică în cadrul căreia copii și tineri din comunitate au învățat, prin scurte explicații, dar și demonstrații practice, istoria și semnificația toacei în biserică. La eveniment au fost prezenți părinți și bunici ai participanților.
„Bucuria și încântarea copiilor de a deprinde ceva nou, rememorarea cu emoție a clipelor în care adulții de-acum, odinioară, au învățat ei înșiși de la bunici, părinți sau chiar de la biserică de ce și cum se bate toaca, mai ales în Postul Sfintelor Paști, a pus stăpânire pe sufletul fiecărui participant la acest deosebit eveniment, fiecare dorind să demonstreze că este avid de cunoaștere, că va învăța foarte bine această tehnică, că va fi un bun păstrător al tradițiilor, că are cunoștințe serioase”, ne-a transmis prof. Nicoleta Enculescu.
La final, copiii au recitat poezii închinate Maicii Domnului, precum și versuri dedicate mamelor.



.jpg)
