Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Serbarea de Sfântul Nicolae la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari
Miercuri, 6 decembrie, la Biserica Iancu Vechi-Mătăsari a avut loc serbarea „Sfântul Nicolae, prietenul copiilor”. Au participat peste 200 de copii din parohie și de la școlile din apropiere. Copiii au cântat colinde și au recitat poezii, iar Parohia Iancu Vechi-Mătăsari le-a oferit în dar dulciuri, fructe și jucării. Cu acest prilej, a fost lansată campania „De sărbători oferă o jucărie în dar unui copil”. Cei mici au venit cu o jucărie pe care au oferit-o copiilor din familii sărace.



.jpg)
