În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Seri duhovniceşti în Parohia Goleţ
În săptămâna a doua a Triodului, în Parohia Goleţ din Protopopiatul Caransebeş s-au desfăşurat tradiţionalele seri duhovniceşti ce au loc anual în toate parohiile din Episcopia Caransebeşului. Cu acest prilej, în biserica parohială „Naşterea Maicii Domnului“ s-au oficiat în fiecare seară slujbe, iar preoţii invitaţi au pus la sufletul credincioşilor câte un bogat cuvânt de învăţătură.
În prima seară, în mijlocul credincioşilor Parohiei Goleţ s-a aflat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, care a vorbit despre modul în care credincioşii pot sprijini misiunea Bisericii în vremurile actuale. La slujbă a participat şi diaconul Romulus Valentin Băluţă de la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ din Caransebeş, care este şi fiu al satului.
Credincioşii din Goleţ s-au bucurat şi în cea de-a doua seară, în mijlocul lor aflându-se părintele Călin Ianchiş, inspector eparhial al Episcopiei Caransebeşului, şi diaconul Cosmin Mutaşcu, de la Catedrala Episcopală. Părintele inspector a vorbit credincioşilor despre urmarea lui Hristos. În cea de-a treia seară a participat părintele Cristian Vulpeş, de la Parohia Armeniş, care a explicat credincioşilor despre mijloacele misiunii Bisericii. Invitatul de joi a fost părintele Vasile Dragomir de la Parohia Slatina-Timiş şi diaconul Romulus Valentin Bă-luţă. În această seară, credincioşii au primit cuvântul duhovnicesc atât din partea părintelui Vasile, care a vorbit despre mi-lostenie, dar şi din partea părintelui diacon, care a rostit un cuvânt despre virtutea iubirii.
Vineri seara, în mijlocul credincioşilor s-a aflat părintele Bogdan Boicu, de la Parohia Rusca-Teregova, şi părintele Ioan Ponoran, de la Parohia Feneş. Şi de această dată credincioşii au ascultat un cuvânt de învăţătură, atât din partea părintelui Bogdan, de la Parohia Rusca-Teregova, despre Taina tainelor (Sfânta Liturghie), dar şi din partea părintelui Ioan, de la Parohia Feneş, care a vorbit despre credinţă. În cea de-a şasea seară au fost invitaţi la Goleţ preoţi din parohiile învecinate. Astfel a poposit părintele Ioan Smaia, de la Parohia Bucoşniţa, şi părintele Onufrie Ocu, de la Schitul Petroşniţa. Părintele Onufrie a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu, iar părintele Ioan, de la Bucoşniţa, despre Biserică.
Biserica parohială a fost plină şi duminică seara, când în mijlocul credincioşilor a fost prezent părintele Alin-Vasile Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeşului, care a vorbit despre Sfânta Taină a Preoţiei. În fiecare seară la strană au fost prezenţi elevi seminarişti, dar şi studenţi teologi de la cele două instituţii teologice din Caransebeş. Părintele Dumitru Suru, paroh al Parohiei Goleţ, a mulţumit de fiecare dată preoţilor prezenţi, tuturor celor care au înfrumuseţat cântarea la strană, dar şi credincioşilor care au fost în fiecare seară în număr foarte mare la biserică: „Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru aceste frumoase zile de prăznuire duhovnicească. În pragul Postului Mare nădăjduiesc că toate cuvintele rostite de fraţii preoţi vor ajunge la sufletele credincioşilor din parohia noastră. Mulţumesc, apoi, părinţilor de la Centrul eparhial din Caransebeş şi tuturor preoţilor din localităţile învecinate parohiei noastre, care s-au ostenit pentru a veni la Goleţ. Mulţumiri alese şi părintelui diacon Cosmin Mutaşcu, cel care a însoţit tinerii care au cântat la strană şi au înfrumuseţat cântarea liturgică în biserica noastră parohială. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!“, a declarat părintele Dumitru Suru.