Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sesiune de formare pentru voluntari în Mitropolia Olteniei
Episcopia Severinului şi Strehaiei a organizat în perioada 14-16 martie la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin o sesiune de formare a voluntarilor, care a reunit responsabilii cu cateheza parohială și activitățile cu tinerii din cele patru eparhii ale Mitropoliei Olteniei, având ca scop prezentarea unor modele de bune practici în activitățile catehetice și cu tinerii, precum și conturarea unei agende catehetice la nivel eparhial, dar și a unei agende comune, la nivel de mitropolie, pentru anul 2024, se arată pe site-ul episcopiaseverniului.ro.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum de Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim, înconjurat de un sobor de clerici, pe ordinea de zi a întrunirii regăsindu-se subiecte legate de conturarea unei strategii de lucru la nivel eparhial și mitropolitan cu identificarea unor modalități de stimulare și încurajare a implicării preoților şi tinerilor în activitățile catehetice şi de voluntariat, accesarea de resurse financiare pentru activitățile cu tinerii, precum și organizarea eficientă a activității.
Au fost dezbătute, de asemenea, aspecte privind programul a două proiecte de tradiție, anume „Tabăra din inima satului” şi „Tabăra din inima familiei” ca alternative sănătoase și eficiente de petrecere a timpului liber specific vacanței de vară şi de prevenire a comportamentelor deviante în rândul copiilor şi adolescenților. În acest sens, au fost prezentate activitățile principale ale acestor tabere.