În Duminica a 2‑a după Sfintele Paști, 27 aprilie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în mijlocul slujitorilor și credincioșilor Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou, Paraclis Patriarhal, din București. Înconjurat de un ales sobor de slujitori ai sfântului lăcaș, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul acesteia hirotonindu‑l întru preot pe diaconul Nicolae Sevastre, director de imagine la TRINITAS TV, pe seama Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou.
Sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească la Roman
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Roman s-a desfăşurat luni, 31 martie, sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoțească.
În fața comisiei coordonate de părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, și alcătuită din preoți consilieri și inspectori ai Centrului eparhial, precum și profesori de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, candidații au susținut mai întâi testul psihologic, după care s-au desfășurat probele scrise la disciplinele Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Omiletică.
Apoi, în sala de ședințe a Casei „Sf. Ierarh Dosoftei”, tinerii teologi s-au întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, unul dintre scopuri fiind acela de a proba dacă au chemare pentru misiunea preoţească, de a verifica nivelul cunoştinţelor dobândite şi capacitatea de a le aplica în viaţa pastoral-misionară.
Examenul de capacitate preoțească a fost încheiat cu proba orală la disciplinele Liturgică, Omiletică, Legislație bisericească și Exegeză biblică, fiecare dintre candidați răspunzând întrebărilor adresate de membrii comisiei de examinare.