Sfânta Cruce - altarul mântuirii noastre

Semnul Sfintei Cruci este prezent în toate lăcaşurile de închinare încă din primele veacuri creştine; cu acest semn sfânt orice creştin se însemna în fiecare zi din viaţa sa, aşa cum o facem şi noi astăzi. Aceasta era cu totul firesc, pentru că însăşi Sfânta Scriptură arată împortanţa Sfintei Cruci în iconomia mântuirii noastre.

Sfântul Apostol Pavel scrie către Galateni: "Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume!" (Galateni 6, 14); în aceeaşi epistolă scrie: "O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului, pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit?" (Galateni 3, 1); iar către corinteni: "Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acela răstignit" (I Corinteni 2, 2).

Cei care s-au lepădat de Sfânta Cruce se sprijină, în rătăcirea lor, între altele, pe cuvintele Sfintei Scripturi, pe care le răstălmăcesc: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: "Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn"" (Galateni 3, 13, Deuteronom 21, 23).

Înţelesul acestor cuvinte este, fireşte, smerenia nemărginită a Mântuitorului pentru mântuirea noastră, cum scrie în acest sens Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2, 8).

Sfânta Cruce este altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul pentru mântuirea lumii: "Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale" (Coloseni 1, 19-20); sau cuvintele: "Iar pe voi, care eraţi morţi, în fărădelegile şi netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşelile; ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-L pe cruce. Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" (Coloseni 2, 13-15).

"M-am răstignit împreună cu Hristos; şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine"

Trăirea adevărată a vieţii creştine este, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, o permanentă răstignire: "M-am răstignit împreună cu Hristos; şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa că Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine" (Galateni 2, 20), "Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele" (Galateni 5, 24).

Pentru creştinul adevărat, este în cinstea cea dintâi, nu numai semnul Sfintei Cruci - altarul mântuirii noastre, ci şi cuvântul Sfintei Cruci: "Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciuinea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 17-18), "însă noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 23-24).

Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de răstignirea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră

Cei care se leapădă de Sfânta Cruce fac aceasta din teama de a nu suferi prigoană, cum scrie Sfântul Apostol Pavel către Galateni: "Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos" (Galateni 6, 12) sau din dorinţa de a câştiga cele materiale în schimbul lepădării de Sfânta Cruce. Pentru ei, evlavia, credinţa sunt, cum scrie Sfântul Apostol Pavel, "un mijloc de câştig" (I Timotei 6, 5).

Când va veni Fiul Omului, Domnul nostru Iisus Hristos, întru slavă să judece lumea la sfârşitul veacurilor, atunci se va arăta pe cer "semnul Fiului Omului" (Matei 24, 30), semn care nu poate fi altul decât Sfânta Cruce.

Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de răstignirea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi ne îndeamnă la răstignirea, jertfirea noastră personală, lepădarea de sine şi de patimi, cum ne învaţă Însuşi Mântuitorul prin cuvintele: "Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24).

Sfânta Cruce este, cum spune cântarea bisericească, "armă asupra diavolului"; de aceea ne şi însemnăm cu ea la tot pasul şi o purtăm permanent pe piepturile noastre; Sfânta Cruce străjuieşte pe turlele sfintelor biserici, pe sfintele veşminte şi odoare liturgice şi ne întâmpină la răspântii de drumuri.

Numai acolo unde este prezentă şi se cinsteşte Sfânta Cruce este şi trăirea jertfelnică a celui care vrea să urmeze pe Hristos, adică a creştinului adevărat.